Capitalismul poate fi acceptabil cît timp un băiat sau mai mulți băieți asociați fac afaceri utilizînd capitalul propriu, chiar și atras, prin împrumuturi sau alte tipuri de finanțări și co-finanțări.
Cînd niște șmecheri pun mîna pe fonduri, resurse sau servicii publice și se îmbogățesc pe seama populației, chiar dacă ei îi spun tot capitalism, e vorba de fapt de hoție girată politic, de corupție la cel mai înalt nivel și corupție guvernamentală.
România, din 1990 și pînă acum, nu a avut nici 10% parte de capitalism, ci de a doua variantă. Să ne amintim doar cum urlau guvernanții în anii ‘90, dar și după 2000, încercînd să convingă populația că industria socialistă e un morman de fiare vechi și că cine o ia de la noi pe degeaba ne face un serviciu, că ne scapă de costurile întreținerii ei.
Să ne aducem aminte cum ”gaura neagră” pe nume Sidex a devenit profitabilă la doar un an de la cedarea ei pe nimic indienilor, fără ca noii proprietari să se omoare prea mult cu investițiile. Cum rafinăria Petromidia Năvodari i-a fost vîndută lui Dinu Patriciu pe 50 de milioane de dolari, iar acesta a vîndut-o mai departe pe un miliard și jumătate de dolari.
Să mai amintim doar de compania națională Petrom, cedată pe nimic grupului austriac OMV, cu tot cu resursele naturale, petrol și gaze, din subsolul țării, ceea ce reprezintă, fără doar și poate, o crimă economică, pentru care nu a plătit nimeni pînă acum și nici nu o să plătească vreodată.
Iar exemplele pot continua la nesfîrșit!
Pentru că toate corporațiile străine, impuse în pur spirit neo-imperialist de ”aliații” occidentali, nu fac capitalism, ci corupție și hoție. Vin cu capitaluri minime, pentru a primi, prin influență și presiuni de ordin politic, resurse și avantaje de zeci sau poate sute de ori mai mari decît investiția lor în țara noastră.
Ce șochează însă cu adevărat, ce deconcertează ireversibil, nu este lungul șir de evenimente revoltătoare din ultimii aproape 30 ani, demne de cea mai răpănoasă colonie africană, care s-au petrecut la cel mai înalt nivel al conducerii României.
Nu sîntem noi prima țară în care interesele marilor puteri fac și desfac totul!
Dar este de neconceput cîți proști din țara asta și-ar ”da viața” pentru un politician sau altul, ar băga mîna în foc, zicînd că trăiesc într-o democrație.
Este dezarmant și năucitor cîți coloniali exploatați și rupți în fund cred despre ei că sînt europeni și că au drepturi.