Grecii ăștia, ce oameni răi! -II-

grexit

Grecii sînt niște oameni răi, răi, răi și total ne-europeni!

Nu vor să mai stea în UE, să asiste la naționalizarea pe invers, pe care o pregătesc augustele chipuri și minți luminate, ce conduc astăzi Europa!

Naționalizare pe invers, adică procesul de confiscare a averilor, sau măcar a unei părți din averea cetățenilor, cu diferența că transferul de capital nu vizează trecerea acestuia în proprietatea statelor, ci a băncilor și a corporațiilor.

Precedentul a fost deja creat, în Cipru, unde băncile au înghețat, adică au pus gheara pe depozitele ciprioților, ca să ”acopere gaura din datoria publică a țării”.

Răstimp, Comisia Europeană face presiuni fără precedent asupra țărilor din UE să implementeze, pînă la sfîrșitul verii, legislația care să permită băncilor procedura de ”bail – in”, adică să ofere instituțiilor financiare aflate ”în dificultate” posibilitatea de a transfera, îm mod unilateral și arbitrar, către capitalul propriu, capitalul acționarilor și al creditorilor. De menționat că, în categoria ”creditori” ai unei bănci, intră și cei care își deschid depozite la respectiva bancă.

Ce s-a întîmplat în Cipru nu a fost, deci, decît un exercițiu, o testare a reacțiilor unei piețe de dimensiuni restrînse, pentru ca procedura să fie ulterior extinsă la nivelul întregii UE.

Semnalul către legiferarea unor astfel de practici a fost transmis, încă de acum doi ani, de către FMI și Bundesbank, banca centrală a Germaniei, care recomandau la unison ca statele aflate aproape de faliment să folosească averea propriilor cetăţeni pentru a evita colapsul, aplicînd o taxă excepţională pe capital, înainte de a cere ajutorul altor ţări!

Așadar, zburdă libertatea și democrația în UE, iar ticăloșii ăia de greci, ca niște comuniști și oameni răi ce sînt, trădează înaltele aspirații europene și o cotesc către BRICS!

Mai ales că Vladimir Putin, un om groaznic și pervers, care mănîncă bebeluși pe pîine la micul dejun, asta dacă nu s-a sinucis încă, face toate eforturile, în nemernicia lui, să îndepărteze Grecia de UE și să o atragă în grupul țărilor nealiniate, cu economii în curs de dezvoltare.

Egoist și ticălos, Putin refuză să vadă: ce s-ar face ei, grecii, fără doamna Merkel și FMI, care le poartă, cu atîta dragoste maternă, de grijă?

Comments

comments

You may also like...

1 Response

  1. Xaeus says:

    Despre cum a fost executata Grecia am scris aici:
    https://xaeus.wordpress.com/2015/07/07/victoria-greciei-contra-mafiei-financiare-internationale/

    Despre lipsa de libertati din SUA…se poate face teza de doctorat in multiple domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

http://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2018/01/footer.jpg