Al Patrulea Reich -VI-. Ei cu foloasele, noi cu ponoasele

Nu există ”cetățeni europeni”, există doar ei și noi. EI, Vestul cel bogat, dar care are nevoie ca de aer de materiile prime, de resursele naturale, de forța de muncă ieftină și dispusă la a face muncile pe occidentalii le refuză ca fiind degradante și de piața de desfacere din țările estice, adică de la NOI, esticii priviți de la bun început și pînă în prezent de Vest ca fiind scursurile Europei, cetățenii de mîna a doua care nu au altă menire în viață decît să îi deservească pe ei și interesele lor.

Amenințarea fantomei spionului rus

Este totuși de mirare cum românii, în timp ce sînt spoliați în mod feroce de UE și SUA, în timp ce România se confruntă cu spectrul regionalizării, al autonomiei teritoriale pe criterii etnice și chiar al pierderii de suveranitate, ca urmare a acțiunii concertate a forțelor NATO în țara noastră, mai găsesc resurse de naivitate pentru a fi intimidați cu spionul rus.

Pledoarie împotriva fracturării hidraulice

Distrugerea Raiului pe Pămînt care este România, a solului său, a apelor, pădurilor și a tuturor minunilor naturale cu care au fost binecuvîntate aceste locuri, pe care unii dintre noi încă le mai numim țara noastră, reprezintă o CRIMĂ de proporții, o blasfemie de neînchipuit la adresa naturii și a bogățiilor ei.

Moscova nu crede în lacrimile propagandei NATO

Este ușor de văzut și lesne de priceput că iuliile timoșenko de la Kiev, București și de aiurea nu au nici o legătură cu interesul popoarelor în numele cărora au ajuns să vorbească, intențiile și acțiunilor lor fiind atît de străvezii că nu lasă nici un dubiu cu privire la cine le dirijează din umbră.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg