Prinși între Dreapta și Extrema Dreaptă

Alunecarea accentuată a eșicherului politic spre Extrema Dreaptă, în care Stînga a devenit Dreapta, iar Dreapta a migrat la extremă, nu este, din păcate, un fenomen singular în România. Din contră, este consecința directă a situației din întreaga ”lume civilizată”, în speța din lumea occidentală, de dincolo și dincoace de Atalntic.

Dovada! -II-. Țara arde și babele țin doliu

În tot acest dezastru general, în starea de profundă dezolare ce caracterizează oamenii și locurile din teritoriul numit România, pentru ca absurdul și grotescul să atingă formele lor sublime, s-a găsit o mînă de babe pupătoare de moaște vii și moarte care să ceară zi de doliu național, pentru că a murit de bătrînețe o cetățeană străină care nu a avut nici în clin, dar nici în mînecă, cu țara noastră.

Sclavii în casă ai Uniunii Europene -IV-. Europeni în șlapi

Pentru fanaticii UE din țara noastră, dovada supremă de civilizație este să molfăie un hamburger la fast-foodul din mall, cohorte de tineri frumoși și liberi și de țărănoi parveniți, baza europenismului în România, putînd fi văzuți cum își petrec timpul liber preumblîndu-se prin magazinele de firmă în sandale și în șlapi, ca să poată vedea toată lumea ce bunăstare le-a adus lor Uniunea între degetele de la picioare.

Toleranța la ipocrizie și dublu-standard -IV-

Chiar nu își pune nimeni problema? Chiar poate cineva să creadă că cel care a condus camionul îi ura atît de tare pe oamenii pe care i-a făcut praf și pulbere doar din cauza diferenței de religie?

Nu există iubitori sau ne-iubitori de cîini. Există oameni sau brute -II-

Nu este admisibil ca numeroase figuri publice, ce își arogă rolul de voci formatoare de opinii, să fie atît de nepăsătoare, superficiale, egoiste și, pînă la urmă, mincinoase și manipulatoare, atunci cînd vine vorba de ororile sub orice limită a decenței și a lipsei de omenie pe care se derulează, nestingherită, ”Afacerea Maidanezul”.

Al Patrulea Reich -XII-. Filosofia UE: dictatura corporațiilor

Marile corporații internaționale au ajuns, ușor-ușor, ”pas cu pas”, cu sprijinul nemijlocit al brațului lor politic în Europa, respectiv Uniunea Europeană, să nege dreptul popoarelor la autodeterminare, posibilitatea cetățenilor de a-și alege singuri soarta, prin vot democratic, din moment ce acest lucru contravine evident cu interesele globalizării neo-liberale.

https://www.invectiva.ro/wp-content/uploads/2022/06/footer-1024x139-2022.jpg